Pana la mimentul lansarii ei in spatiul public va invit sa cititi introducerea acestei lucrari.
INTRODUCERE
Am
conceput această lucrare fixându-mi ca destinatari ai informaţiei studenţii,
profesorii şi societatea civilă (părinţii şi organizaţiile ce luptă pentru
emanciparea educaţiei în România).
Cartea
reprezintă o abordare nouă nu doar prin tema aleasă, respectiv relaţia
evaluării cu motivarea elevului, ci şi prin modul de concepere a temei.
Recomand
studiul acestei lucrări în ordinea prezentării capitolelor, începând chiar cu
această introducere.
De
ce merge copilul la şcoală? Răspunsul simplu este pentru că în România există
această obligaţie, reglementată prin lege. Altfel spus, societatea îl obligă pe
copil – viitorul adult – să înveţe. Dar cum susţine societatea această
obligaţie? Iată o întrebare care înainte de a primi un răspuns necesită o
profundă reflexie. Ar trebui să ne întrebăm şi dacă ceea ce este obligatoriu
este în final şi util (atât pentru viitorul adult, cât şi pentru societate).
Îşi îndeplineşte oare învăţământul funcţia sa socială?
În
concepţia mea, unul dintre cele mai puternice mijloace ale şcolii în
activitatea de instruire şi educare a copilului este reprezentat de evaluare. Cum evaluăm? Evaluăm elevul
pentru a-i pune note în catalog sau pentru a-l dirija în procesul de învăţare?
Evaluăm pentru a recompensa sau pentru a pedepsi? Este evaluarea obiectivă?
Problematica evaluării este amplă, dezbaterea pe această temă este continuă.
Mi-am
propus prin această lucrare să pun în evidenţă categoria de evaluare a
elevului, a beneficiilor aduse învăţământului de o evaluare eficientă şi, mai
ales, să subliniez beneficiile evaluării în sfera motivaţională a elevului.
Evaluarea
poate fi privită în două ipostaze: ca tehnică (tehnologie) şi ca mijloc
încorporat instruirii şi educaţiei şcolare.
Cartea nu-şi propune
să fie o sumă de teorii şi principii, definiţii şi clasificări, ci o
construcţie, plecând de la nevoile generate de realitatea activităţii didactice
din România. Analiza conceptelor, teoriilor şi principiilor are ca obiectiv
realizarea unei deschideri pentru asumarea unuei noi concepţii în domeniul
evaluării elevului, plecând de la realitatea practicii din învăţământul românesc
spre realizarea obiectivelor pe care ni le propunem ca societate.
Nu am iniţiat această construcţie de la
ipoteza falsă şi demagogică a elevului ce s-a născut cu un singur
scop în viaţă, acela de a învăţa. Dacă copiii ar putea să aleagă, o mare parte
nu ar frecventa şcoala. Adulţii nu ar trebui să uite că şcoala este o structură
instituţională artificială, inventată pentru a răspunde unei nevoi sociale şi
nu pentru a răspunde unei nevoi biologice a copilului. Iată, de fapt, trăsătura
esenţială a acestei instituţii numită „şcoală”, artificialitatea. Pe lângă
toate efectele pozitive pe care le dorim din partea învăţământului, ar
trebui să conştientizăm şi toate relele pe care le poate genera. Învăţământul
este o obligaţie, nu o plăcere.
În
concordanţă cu intenţiile exprimate eforturile sunt concentrate pe evaluarea
elevului din învăţământul preuniversitar.
Am considerat necesară
includerea unui capitol destinat evaluării profesorului (Capitolul 4), întrucât
acesta este unicul responsabil în desfăşurarea instruirii, educării, dar şi al
evaluării elevului.
Consider că acest pas trebuia
facut, iar acum este momentul oportun. Opiniile cititorilor sunt binevenite pe
blogul „evaluare-motivare.blogspot.com”. Cei interesaţi de opiniile mele în
diverse probleme pot accesa blogul personal „mihael-duca.blogspot.com”.
Am început redactarea acestei
lucrări în 2014, între timp, din punct de vedere legislativ, au apărut unele
modificări; acestea nu alterează ideile sau argumentaţia prezentată în carte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu