luni, 5 septembrie 2016

Cum mi-am petrecut concediul... medical

În mod neaşteptat pentru mine, concediul a fost unul medical, în Spitalul de Urgenţă din Deva, la ORL.
Nu mi-am dorit, dar s-a întâmplat să ajung la Urgenţă în Deva, de acolo am fost trimis la ORL şi acolo a început... circul. Nu doar circul, bătaia de joc.
Am dat peste un medic (o ea), cel puţin isterică. M-a certat, dar nu aşa, frumos, ci ţipând la mine. Mărcuş pe numeşe ei. Utilizând un instrumentar ruginit, făra a avea acel strat nichelat... Şi cu un sictir pe ea de zile mari. Mi-a prescris o reţetă şi m-a expediat. Evident, am plecat.
Nu am plecat bine şi mi-a dat iarăşi bulionul pe nas. Ghinion. Aşa că, ce să fac, mă întorc la Urgenţă, de acolo, din nou la ORL. Acolo, deşi pe fişa făcută la UPU scria la ce sunt alergic, mi-a băgat direct un alergen în nas... Apoi mi-a băgat hemisuccinat în venă. Păi, nu?
Mi-a înfipt apoi tanti un dop de vată în nas cu care am stat trei zile. Trei zile cu vata în nas. E adevărat că m-a şi internat, probabil de frică să nu mi se facă rău pe stradă de la alergen... Am stat cimci zile în spital, timp în care am făcut şi un tratament injectabil, e adevărat. Toată distracţia asta a costat statul (că eu sunt unul dintre fraierii plătitori de taxe) fix 2198 lei. Cheltuielile cu medicamentele 76 lei, analizele 21 lei. Faceţi voi ce calcule doriţi.
Pe mine mă interesa o cauterizare ca tratament, ceea ce îi şi spusesem. Tanti nici măcar nu a binevoit să-mi spună, se poate sau nu se poate. În schimb, mi-a recomandat, în cazul în care îmi mai curge sânge să îmi pun un tampon de vată în nas. Totuşi, parcă suntem în mileniul III... nu? Atât e nivelul ştiinţei in ORL?
Recunosc, nu am dat un leu şpagă... După primirea pe care mi-o făcuse, îmi veneaa să-i cer eu bani.
Asistentele însă s-au purtat frumos. Am rămas surprins, plăcut.
Eu sper să nu mai ajung în spital vreodată. Dar cu siguranţă, la ORL Deva, veci.
Nu sunt masochist...
De câtiva ani am tot scris că acest sistem medical e un fel de mecanism de exterminare, am arătat şi unele soluţii în „Manifestul de dreapta”, degeaba. Mafia din sistem e mai tare decât poporul cotizant...

Dacă nu am fost în stare să fur de la stat... mă tratez aici, nu în Austria sau Turcia...

„Iar la plecare, mai am o întrebare: ...”





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Cacatii de la liceul Traian Lalescu si Justitia EP. 14

  Justitia si cacatii de la liceul teoretic Traian Lalescu Hunedoara (14) `              EPISOD   14    SLUGILE CACATILOR dupa Gheorghe...