marți, 29 noiembrie 2016

Cartea mea EVALUAREA SI MOTIVAREA ELEVULUI, sursă de idei în spațiul public

Poate e o coincidență fericită faptul că idei din cartea mea EVALUAREA ȘI MOTIVAREA ELEVULUI, pe care eu am anunțat-o ca fiind în tipărire încă din APRILIE 2016, sunt dezbătute în spațiul public.

Eu înțeleg că oricine poate avea idei, orice temă poate fi dezbătută de oricine, dar observ că toate acestea se întâmplă după ce eu am trimis manuscrisul cărții la mai multe edituri.
Dar, aici este suspiciunea mea, cartea încă nu a fost publicată. Dacă manuscrisul sau părți ale manuscrisului meu circulă prin diferite medii, e rău.

Dacă această lucrare ar fi vazut lumina tiparului, chiar m-ar fi bucurat că există o dezbatere, plecând de la ideile mele.

http://mihael-duca.blogspot.ro/2016/04/evaluarea-si-motivarea-elevului-noua.html




duminică, 30 octombrie 2016

O istorie sincera - Invaziile migratorilor - 6

O istorie sincera a poporului roman de F Constantiniu, Note de lectura - 6

Invazia populațiilor migratoare. Partea a 2-a

Istoricii români ocolesc anumite aspecte ale istoriei noastre, pe altele le înfrumusețează, pe altele chiar le falsifică.
Este adevărat, și istorici ai altor popoare încearcă să fardeze istoria popoarelor lor. Avem un exemplu chiar lângă noi, ungurii.
Istoria este doar una, iar rolul istoriei este de a ne învăța lecții. Dacă istoria nu poate fi o sursa de înțelepciune, dacă nu poate oferi explicații care să permită decizii înțelepte, istoria nu are nicio valoare.
În România condusă de sovieticii ceușiști istoria a fost un mijloc de tâmpire și spălare a creierelor populației. Această abordare a istoriei trebuie să înceteze. Atât în ceea ce privește istoria poporului român cât și a popoarelor din jur, ungurii, bulgarii etc. Comuniștii nu au dorit să se afle adevărul nici despre noi, românii, dar nici despre unguri, tocmai pentru a putea întreține un climat de ură între popoarele noastre, o manipulare etnică.
Un popor ușor de manipulat e un popor ușor de condus.
Autorul F. Constantiniu arată în prefațele sale la această carte că și acum încă se fac presiuni pentru a se prezenta o imgine falsificată asupra istoriei. Prin urmare eu înțeleg de ce a preferat să trateze extrem de succint perioada antică și perioada migrațiilor.
Cum eu rezist la presiuni, căcații e la CNI Traian Lalescu Hunedoara au început să obosească, iar populația din Hunedoara și-a dat seama de manipularea la care a fost supusă în raport cu mine, îmi permit să ofer niște date care sunt mai aproape de realitatea istorică decât cele ale manipulării comuniste.

Despre gepizi. Statul creat de gepizi

Gepizii (trib germanic) sunt considerati fie o subgrupă a goților, fie aliați ai acestora. Știm că atunci când goții (tervingi) au cucerit fosta provincia romană Dacia, au fost aliați și cu gepizii. Știm că o parte a gepizilor s-a stabilit și în zona carpatică (descoperirile arheologice confirmă).
De menționat că în anul 454 în alianță cu alte triburi germanice îi înfrâng pe huni (bătălia de la Nedao) și apoi fondează un regat, Gepidia, cu capitala la Sirmium  în Panonia (fosta capitala a romanilor din fosta province Panonia Inferior). Prin urmare, după dominația hunilor, în centrul Europei apare statul gepizilor.
În secolul șase aceștia vor fi cuceriți de avari.

Invazia avarilor. Statul avar. Ring

După gepizi, în Panonia au format un stat avarii.
Avarii din Panonia (numiti asa pentru a fi deosebiti de avarii din Caucaz) au urmat gepizilor in centrul Europei, formand un stat între secolele VI – IX.
Statul avar fondat în 567, a avut capitala intr-o fortareata numita Ring (a fost un hanat) .
Avarii în alianță cu lombarzii înfrâng pe gepizi și se stabilesc în centrul Europei. Avarii sunt aceia ce i-au convins pe lombarzi să se mute în nordul Italiei de azi. Avarii au stapânit o mare parte a Europei pe parcursul secolelor, din zona actuală a Austriei până la Marea Neagră.
Statul avar dispare datorită unor înfrângeri consecutive atât din partea Imperiului Bizantin cât și din partea francilor. Pépin d'Italie cucerește capitala Ring în 796.
După căderea dominației avare, în zona de est și centrală a Europei pătrund slavii și bulgari.

Invazia slavilor

Slavii au invadat Europa înaintea avarilor, dar invazia lor nu a fost una atât de violentă, încât a fost numită expansiune, nu invazie.
Slavii (cunoscuți și ca Antes, Sclaveni, Venethi) aparțin unei foarte mari populații cu origine în zona nord-estică a Europei. Numărul lor a fost imens, ei făcând parte acum din toate popoarele europene.
Prima mențiune a lor apare în sec. VI, în scrierile Imperiului Bizantin (Imperiul Roman de Răsărit), aceștia fiind semnalați în zona carpatică, de unde au trecut Dunărea, invadând zone ale imperiului.
Pricopius îi descrie: "while their bodies and hair are neither very fair or blond, nor indeed do they incline entirely to the dark type, but they are all slightly ruddy in color. And they live a hard life, giving no heed to bodily comforts..."
Slavii au avut o mare importanță în formarea unor state și popoare slave. Limba slavă a devenit limba multor popoare, spre exemplu bulgarii (deși de origine turcică) au renunțat la limba lor, vorbind slava.
Statele considerate slave in prezent sunt: Czech, Bosnia, Serbia, Poland, Slovakia, Belarus, Russia, Ukraine, Bulgaria, Macedonia, Croatia, Slovenia, Montenegro. În Germania slavii reprezintă circa 25% din populația actuală.

Invazia bulgarilor. Țaratul bulgar

Trib de origine turcică. Populațiile turcice au fost extrem de numeroase, în unele cazuri foarte numeroase. Există zeci, poate sute de populații turcice. Noi, în România suntem obișnuiți cu turcii din Turcia actuală, aceștia reprezintă doar una din populațiile turcice cunoscute, respectiv turcii otomani. Pe lângă aceștia există numeroase alte populații, spre exemplu, în apropierea noastră existând bulgarii.
În sec. IV bulgarii sunt menționați în nordul stepei caucaziene. Ei au făcut parte dintr-o mixtură de triburi în zona Uralilor, ceea ce a influențat structura lor socială, dar și influența ce au avut-o în acea regiune.
Bulgarii au pătruns prin nordul Mării Negre în Dobrogea actuală, stabilindu-se apoi în locul în care există și acum. Primul imperiu bulgar a fost fondat în 681. Bulgarii conduși se pare de Asparukh, cuceresc Moesia și înființează primul stat bulgar.

Invazia ungurilor. Maghiarii

O întrebare de la început, vorbim de o populație și un trib sau de mai multe populații? Ugor (sau cum au mai fost denumiti onogur, hunuguri, ungri) sunt de fapt mai multe populații cu origine în zona Munților Ural. Originea turcică a ungurilor, deși nerecunoscută de istoricii unguri, e mai puțin importantă. Cert este că ugorii au făcut parte dintr-o mixtură de triburi turcice, populațiile stepelor. Cronicarul bizantin Theophanes the Confessor (sec. IX) menționează existența lor ca  Onoğundur–Bulğars. Limba vorbită este specifică unor populații ce s-au format în zona Munților Ural, dar observăm că limba se mai schimbă în istorie.
După ce sunt înfrânți de pecenegi, ugorii (acele populații diverse) se deplasează spre vest și pătrund în zona Europei, în zona Panoniei și nu în zona carpatică, așa cum încearcă unii storici să insinueze. În secolul IX erau încă la Est de Carpați. 
În 907 este confirmată prezența lor în zona Europei Centrale, ugorii învingând armata bavareză în lupta de la Pressburg. În Europa se poate vorbi de unguri începând cu secolul X. Unii istorici consideră că de fapt ungurii reprezentau un mare conglomerat multietnic, din care megyer a devenit un trib conducător și a impus limba. Alți istorici consideră că Arpad a unificat toate triburile și a înființat primul stat maghiar. Pentru alți istorici numele de Arpad nici măcar nu există, aceștia considerând că Kurszán a fost cel ce i-a condus pe unguri, Arpad venind după el.
După acest moment ungurii încep o campanie de jafuri în toată Europa, stabilindu-se în zona lacului Balaton.
Este interesant de menționat că se vorbește de un stat al ungurilor, de fapt un principat, dar fără a i se preciza nici limitele, nici capitala, ci doar regele, Arpad. Istoriografia maghiarilor e plina de fapte eroice false, ca si istoriografia noastră.

In opinia mea ungurii au reprezentat un conglomerat multietnic (deci si multilingvistic) la sosirea in Europa, iar aici, tribul magyar prin Kurszán a obținut o dominație și s-a impus cu rol conducător. Cât despre asa-zișii strămoși huni și Attila, nicio legătură. Maghiarii trebuie, dacă vor istorie, să-și asume nu doar pe huni, ci și pe gepizi, pe avari și slavi. Iar din perioada antică pe iaziges și pe romani, ce au avut in Panonia două provincii. Dacă nu vor istorie, arunci să-și asume doar originile tribale din Urali. E interesant de văzut, analizele ADN ale maghiarilor spre ce populație vor duce.

Exista numeroase hărți ale Europei, din diferite perioade, dar fără a avea certitudinea autorilor lor.
Iată o hartă a Europei în anul 500. 




Pe această hartă se pot vedea cu galben onogoures adica populațiile ugorilor incluzând aici pe magiari și bulgari, ca popoare ale stepelor. 
O parte din Panonia și zona Carpaților este ocupată de triburile gepizilor. 



miercuri, 26 octombrie 2016

Cumințenia întunericului

Opera lui C. Brâncuși  - Cumințenia Pământului – nu a putut fi achitată prin subscripția publică a națiunii române. Un eșec care spune multe.
E bine să putem înțelege ceea ce se întâmplă pentru a putea avea concluzii pertinente pentru viitor.
Guvernul Romaniei a lansat o campanie prost gandită, prost aplicată și cu rezultate pe masură. Campania s-a numit Brancuși e al meu și își propunea să strângă 6 (șase!!!!) milioane de Euros.
În urma acestei acțiuni s-a stâns doar 1 (un) milion de Euros.
Bineînțeles, conform tradiției dâmbovițene, acțiunea a fost un succes.
De ce critic această acțiune? Pentru că a ieșit prost, dacă și-ar fi îndeplinit obiectivul, aș fi scris felicitări, nu mai pierdeam timpul să fac o analiză.
Premisele ratării:
1. Națiunea română e una înapoiată, nu doar săracă, există o legătură între sărăcie și înapoiere.
E eronat (ha ha) să pretinzi unor pupători de moaște să doneze pentru cultură. Am expus un principiu.
2. Suma propusă spre colectare din donație a fost exagerat de mare.
E eronat (ha ha) să crezi că de la un popor sărac poți strânge prin donație șase milioane de Euros. Dacă ar fi fost șase milioane de lei, s-ar fi strâns. Suma de 6 milioane de Euros a descumpănit din start.
3. Campania asta a fost gandită și realizată pentru intelectualii României, nu pentru pupătorii de moaște, pentru bouritici.
E eronat (ha ha) să crezi că 5000 de intelectuali– câți are țara asta (sunt optimist) – vor putea dona 6 milioane de Euros ( 6000000:5000=1200 Euros/cap de intelectual).

După război mulți viteji se arată, e adevărat. Dar nu m-a întrebat nimeni înainte de război.
Exact la fel se întâmplă și în domeniul Sănătății și al Educației, unde eu de vreo 20 de ani tot vorbesc și vorbesc... Ce sunt eu, radio?
Avem conducători atât de proști și de infractori încât nici nu vor să audă de privatizarea Sănătății și Educației.
Privatizarea este singura soluție.
Dar, pentru această națiune. poate e mai bine să se târască prin istorie pupând moaște. O întrebare, dacă finanțăm moaște, finanțăm religia, de ce ne mai trebuie spitale și școli?
Poporul român ar putea fi poreclit cumințenia întunericului.

Că fiecare popor își merită conducătorii, e știut de mult (Orice naţiune îşi are conducătorii pe care îi merită, Joseph de Maistre în Consideraţii despre Franţa,1796) prin urmare, nu trebuie să ne mire nimic. Iată adevărații conducători ai României dun ultimii 27 de ani.



Ideologia sovietică ne conduce spre cele mai negre coșmaruri în continuare. 




luni, 24 octombrie 2016

„O istorie sinceră a poporului român” Note de lectură 5

„O istorie sinceră a poporului român” Note de lectură 5. Migratiile – partea 1

F. Constantiniu consacră un subcapitol migratorilor în spaţiul fostei provincii romane Dacia „Autohtonii şi migratorii”. Foarte putin. 
După înfrângerea carpilor în 295, goţii pătrund în fosta provincie romană Dacia. Aceste populaţii migratoare sunt de fapt nişte conglomerate etnice, din care sunt menţionate de istorici doar cel mai important sau cele mai importante grupuri. Goţii erau însoţiţi de „taifali” spre exemplu, dar şi de alţii.
Această prezenţă a goţilor la nord de Dunăre mă determină să subliniez diferenţa între a stăpâni un teritoriu şi a popula un teritoriu.

A stăpâni şi a popula

Există o diferenţă între a stăpâni un teritoriu şi a-l popula? De cele mai multe ori există. Stapânirea unui teritoriu se poate face chiar şi de la distanţă, prin ceea ce numim „vasalitate”. Poate fi însă stăpânit un teritoriu şi prin conducere directă, ca în cazul coloniilor, dar fără ca populaţia stăpânitoare să fie acolo, ca populaţie ce trăieşte acolo, ci doar prin armată şi reprezentanţi. Este posibil şi ca populaţia cuceritoare să se stabilească în noile ţinuturi, să populeze, într-un număr mai mare sau mai mic acele pământuri.
În mod evident, aşa cum am scris deja, spaţiul la nord de Dunăre nu a rămas pustiu ca urmare a retragerii administraţiei romane, dar e greu de spus cât de numeroasă era acea populaţie romanizată ce a rămas, în majoritate o populaţie rurală. Putem să apreciem că a rămas un număr destul de însemnat, dacă goţii s-au luptat pentru a stăpânii aceste teritorii (cu scopul de a percepe biruri etc). La fel, e greu de estimat cât de numeroasă a fost populaţia triburilor goţilor ce s-au stabilit la nord de Dunăre.  
Stăpânirea goţilor  (adică a unor ramuri ale goţilor numite tervingi - vizigoţi) a avut câteva urmări, prin războaiele duse de aceştia sub comanda regelui lor Atanaric cu Imperiul Roman de Răsărit, dar şi cu hunii. Aşa cum am mai spus, goţii au reprezentat o populaţie foarte mare, ce stăpânea un teritoriu şi mai mare, din zona Carpaţilor până la Dniester, poate chiar mai departe.
Ca urmare a înfrângerii lui Atanaric de către huni în 376, împăratul Imperiului Roman de Răsărit, Valens, permite unei grupări a goţilor conduşi de Fritigern să se instaleze la nord de Dunăre, în „teritoriile romane”, pentru a preveni năvălirea hunilor.
Este important de ştiut – în opinia mea – ce s-a întâmplat cu celelate triburi din jurul Daciei. Ce s-a ales de roxolani? Ce s-a ales de iaziges? Ce s-a ales de carpi?

Despre popoarele migratoare
E adevarat, pe noi ne intereseaza situatia din spatiul carpatic, insa ar trebui sa avem o perceptie mai larga a fenomenului migrator. In Europa a existat o permamenta migratie a unor populatii.
In mod evident aceste migratii nu puteau avea loc in interiorul Imperiului Roman, dar in restul continentului european au existat in permanenta. Impartirea imperiului in doua (Diocletian, 286) a fost determinata tocmai de greutatea apararii acestuia ca urmare a atacurilor migratorilor.
Populatiile migratoare au fost in unele cazuri foarte numeroase, in alte cazuri mai mici, alcatuite din uniuni de triburi. Istoria nu a pastrat toate evenimentele legate de populatiile migratoare, intrucat acestea nu cunosteau scrisul si nu consemnau nimic. Despre aceste populatii avem doar date din relatia lor cu marile civilizatii, in special cu cea romana.
Prin urmare e greu de urmarit toata miscarea populatiilor migratoare in Europa, insa se pot face cateva precizari.

Invazia hunilor în Europa

Hunii au fost un popor migrator, ce a trăit între sec. I şi VII în Asia Centrală, Caucaz şi estul Europei.
În 91 hunii erau semnalaţi lângă Marea Caspică, iar în jurul anului 150 au migrat în sudul Munţilor Caucaz. 
Începând cu anii 370, hunii stabilesc o scurtă dominaţie asupra Europei până în 453 cînd, odată cu moartea lui Attila, decade şi puterea hunilor.
La începutul anilor 380 un grup de huni primesc statut de „foederaţi” din partea Imperiului Roman de Răsărit şi li se permite stabilirea în Panonia, prin urmare aveau permisiunea şi să lupte ca mercenari în armata imperiului. Este interesant de remarcat că hunii nu au avut un singur conducător, trăiau sub forma mai multor grupări/triburi si uniuni de triburi, fiecare cu conducătorul său.
Hunii nu au început campania lor în estul Europei singuri, ci în alianţă cu alte triburi, cel mai important fiind alans (alani). Alans ocupau la acel moment o zonă ce corespunde aproximativ Ucrainei de azi.
Odată cu stabilirea hunilor în Panonia avem noi informaţii despre populaţia băştinaşă din nordul Dunării. Autorul descrie la pag. 52 solia lui Priscus din Panion la Attila (448), prilej cu care sunt menţionate sate de băştinaşi din zona Banatului ce plăteau tribut/biruri hunilor.
Pătrunderea hunilor în Europa a avut mult mai multe consecinţe, între care şi presiunea exercitată asupra goţilor ce au înaintat către vestul Europei şi au determinat prăbuşirea Imperiului Roman de Apus. Grupuri ale vizigoţilor au ajuns până în Spania, unde s-au stabilit (şi azi există localităţi populate de urmaşii vizigoţilor). 



Gotii si spatiul carpatin
Tezaurul de la Pietroasa, cunoscut şi sub numele popular de „Cloşca cu puii de aur” a fost descoperit în martie-aprilie 1837 de doi ţărani (Ion Lemnaru si Stan Avram) în timp ce luau piatră de pe dealul Istriţa (750 m). Din tezaurul compus iniţial se pare din 22 de piese, s-au putut recupera doar 12, în greutate totală de aproape 19 kg.



luni, 26 septembrie 2016

Alerg, deci exist.


Din momentul in care nu mai visam, nu mai traim.
Kilian Jornet Burgada



The multiple record holder and 3-time winner of the Mont Blanc ultra trail will bring together the sports of ski alpinsim and ultra running as he attempts a series of mountain routes in ground-breaking style - several of them never attempted previously. This spectacular journey will redefine the idea of 'travelling light' with technical equipment and back up kept to a bare minimum. The powerful force of nature will provide a rich backdrop for encounters with the natural world and humanity as Kilian attempts the 'Summits of My Life'.

sâmbătă, 17 septembrie 2016

Ganduri despre munte

Sa pornim cu inceputul, adica cu statutul de montaniard. Daca iti place sa faci un gratar pe firul apei, sa asculti manele si sa te lauzi ca ai fost la munte foarte bine. Ramai acolo, nu urca pe munte! Muntele nu e loc de exibitionism, de orice fel. Nu e nici un loc de manifestare a orgoliului. Muntele nu e un spatiu al stridentelor, de orice tip.

Muntele este o forma de relief ce il face greu accesibil, in raport cu campia sau dealul. Pe de alta parte, muntele ofera o diversitate de privelisti. Pe langa imagini spectaculoase muntele ofera ceva esential, natura in stare pura. Daca o parte a montaniarzilor urca pe munte pentru a se intrece cu ei insisi, cei inteligenti, daca alti montaniarzi urca pe munte pentru a cuceri muntele, cei idioti, sunt si montaniarzi ce urca pe munte pentru a se intalni cu natura in stare pura, pentru a medita, cei intelepti.

Mi se pare esential sa patram muntele ca ultim refugiu al omenirii in calea distrugerii mediului, al planetei. Muntele este ultimul refugiu al oamenilor din calea acestei forme de existenta pe care o numim “civilizatie”, o civilizatie a distrugerii. Daca nu ne putem abtine sa distrugem tot ce atingem, ar fi o dovada de intelepciune sa protejam macar muntii. Din acest punct de vedere consider ca a face muntii accesbili tuturor, a facilita accesul tuturor pe munte este o grava si fundamentala greseala. In acest mod facilitam de fapt accesul cocalarilor pe munte si distrugerea acestui spatiu natural ramas intact pana de curand. In acest sens sunt impotriva crearii oricaror mijloace ce favorizeaza accesul pe munte, inclusiv contructia refugiilor. Daca judecam bine, refugiile nu reprezinta un ajutor decat pentru cocalari, montaniarzii isi cara cortul in spate, nu? Refugiile sunt si locul unde se formeaza “gropile de gunoi”. In timp ce montaniarzii isi cara gunoiul in spate, cocalarii si-l lasa oriunde. Sunt si impotriva crearii unor mijloace ce favorizeaza accesul in zonele mai grele ale muntelui, amenajarile de genul “via ferrata”. Aceste mijloce ajutatoare nu fac altceva decat sa favorizeze patrunderea cocalarilor in zonele greu accesibile ale muntelui. Pe de alta parte, reprezinta si un pericol, intrucat aceste amenajari reprezinta intr-un fel o “invitatie” pentru cei nepregatiti sa urce pe munte. Multi indivizi, din diferite motive, se avanta pe munte complet nepregatiti, din toate punctele de vedere.
Mai grav decat realizarea acestor amenajari mi se pare constructia drumurilor pana in inima muntilor. Datorita acestor drumuri oamenii au acces deplin in munte si odata cu ei se produce si distrugera acestor ultime spatii naturale. M-as bucura mult daca salvamontistii ar intelege insemnatatea muntelui, nu doar din punct de vedere turistic, si ar renunta la constructia refugiilor, dar  si la amenajarea traseelor in zonele dificile.

Muntele nu este un prilej de competitie. Cei mai multi dintre cei ce urca pe munte fac parte din categoria “competitorilor”, sunt acei ce vor sa se laude cu numarul si inaltimea muntilor pe care au ajuns. Ei nu inteleg nimic din maretia naturii si prin urmare, nu se pot imbogati spiritual din asemenea experiente. Pentru ei muntele reprezinta doar o denivelare pe care reusesc, chiar cu pretul vietii, sa o “cucereasca”.
Cel mai adesea am intalnit tineri pe munte, mereu grabiti, mereu cu ochii pe ceas, chiar obsedati sa realizeze timpi mai buni ai traseului decat cei indicati pe marcaje. Goana dupa iluzii. Nu conteaza cat de repede ajungi din punctul A in punctul B, conteaza cat de bine te simti calatorind din punctul A in punctul B. Conteaza ce trairi ai putut avea si ce amintiti iti vor ramane. Graba pe crestele muntilor arata de fapt superficialitatea acestei categorii de montaniarzi.


Pentru mine muntele este un loc special unde ma pot intalni cu mine insumi si cu universul.  



Pe creasta Muntilor Fagaras 2014



"Muntele inseamna intelepsciune, adevar si frumusete" J. W. Goethe



miercuri, 7 septembrie 2016

O istorie sincera - note de lectura 4

“O istorie sincera a poporului roman” autor F. Constantiniu. Note de lectura 4.

Decebal si provincia romana Dacia. A ramas pustiu spatiul nord-dunarean dupa retragera romanilor?

În 335 î.h., cu ocazia incursiuni lui Alexandru Macedon la nord de Dunăre, aflăm că acolo se află o populaţie despre care F. Constantiniu spune că sunt geţi (acest “la nord de Dunăre” trebuie înţeles ca o trecere din Dobrogea în Muntenia).
În 293 – 292 î.h., cu ocazia campaniei lui Lisimah împotriva lui Dromichaites, aflăm că în Muntenia exista un viteaz get, aparţinând unei populaţii destul de sărace. Numele acelei capitale, oraş, “Helis” a presupusilor geţi îmi provoacă suspiciuni, suspiciuni ridică chiar existenţa unui oraş, având in vedere că acea populatie era înapoiată.
Între 82 î.h. şi (?)35 î.h. avem certitudinea că la nord de Dunăre a existat o coaliţie de triburi sub conducerea lui Burebista, ce avea influenţe pe o suprafaţă foarte mare din acest teritoriu. Trebuie spus că Burebista nu a condus un imperiu, ci o coaliţie de triburi, ce a funcţionat atât timp cât au putut jefui. Mai trebuie spus că nu se cunosc – până acum – oraşe ale acestor triburi, prin urmare nivelul lor de civilizaţie era rudimentar. Probabilitatea cea mai mare este ca aceste triburi să aibă ca îndeletnicire păstoritul.

DECEBAL ŞI TRAIAN

Pentru o corectă delimitare spaţiu – timp este bine să ne raportăm la Imperiul Roman, ca referinţă. Acesta se întindea la sud de Dunăre, sub forma organizatorică a unei provincii, Moesia, începând cu anul 28 î.h. Această provincie a apărut în urma cuceriri de către romani a zonei actuale a Serbiei şi a unor părţi din Macedonia şi Bulgaria (Marcus Licinius Crassus, în 28 î.h.). Cu această ocazie sunt menţionaţi moesii, trib tracic ce stăpânea acea zonă.
În timpul lui Domiţian (51 – 96 d.h.) Moesia a fost împărţită în două provincii, Moesia Superioară şi Moesia Inferioară. Moesia Superioară cuprindea actualele zone din Serbia şi Macedonia, iar Moesia Inferioară cuprindea nordul Bulgariei şi Dobrogea. Prin urmare provinciile romane existau la sud de Dunăre.
La nord de Dunăre existau mai multe triburi, ca exemplu, cu aproximaţie în secolele I şi II:
- în zona Munteniei şi sudul Moldovei trăiau roxolanii - de origine sarmaţi;
- în zona Moldovei şi mai la nord trăiau carpii – de origine incertă, unii îi consideră ca o populaţie dacă, alţii sarmaţi, germanici etc., trăiau între Şiret şi Prut;
- la nord şi est de Carpaţi până la  râul Dnieper trăiau bastarnii – de origine - cel mai probabil - germanică, există incertitudini;
- în zona Banatului, Crişanei şi pe Tisa trăiau iazyges - de origine sarmaţi. Aceste triburi iaziges s-au stabilit în sec. I î.h. în Moldova şi sudul Ucrainei. După decăderea coaliţiei lui Burebista, în anul 7 î.h. romanii i-au încurajat pe iazyges să se stabilească în zona Tisei unde vor rămâne pentru mult timp;
- în zona Olteniei şi a Transilvaniei trăiau dacii – origine tracă, stăpânind un teritoriu în interiorul şi în jurul Carpaţilor.
Dacă ne raportăm la populaţia aflată la sud de Dunăre, la tribul moesilor, constatăm că în sec. I d.h. nu găsim în această zonă geţi. De unde rezultă posibilitatea ca acest trib să fi existat cu un secol sau mai multe înainte. 

Primele războaie între daci şi romani
Cu siguranţă triburile de la nord de Dunăre făceau dese incursiuni la sud de Dunăre, pentru a jefui în provincia romană Moesia.
Interesant mi se pare că deşi F. Constantiniu pomeneşte în treacăt de Marcus Licinius Crassus (datorită căruia a apărut provincia Moesia) şi expediţia lui în Dobrogea (p. 38), dar şi de unele căpetenii gete, acesta nu menţionează un nume mare dac, respectiv regele DURAS şi trece direct la Decebal.
În 85 sau 86 d.h. regele dac Duras îl trimite pe Diurpaneus într-o expediţie împotriva romanilor în Moesia, romanii sunt înfrânţi, guvernatorul Moesiei, Oppius Sabinus este ucis.
Ca urmare a acestui atac împăratul roman Domiţian vine personal în Moesia împreună cu prefectul gărzii pretoriene Cornelius Fuscus, reorganizează Moesia în cele două provincii şi reorganizează armata în vederea războiului cu dacii (aduce din Dalmaţia şi legiunile Adriux I şi II). În 86 dacii sunt înfrânţi în Moesia, iar apoi, în 88, Cornelius Fuscus trece Dunărea şi este înfrânt într-o ambuscadă de către Diurpaneus (prima bătălie de la Tapae, 88 – localitatea Bucova, Jud. Caraş-Severin).
Unii autori, fără a aduce probe, consideră că Diurpaneus este de fapt Decebal.
Un adevăr evident este acela că noi începem să avem date concrete odată cu înfiinţarea provinciei romane Moesia.

Decebal şi cele două războaie
F. Constantiniu menţionează că Decebal a devenit în 87 rege al dacilor (p. 39), iar în 89 Decebal semnează o pace cu Domiţian, Decebal devenind client al imperiului roman (adică subordonat). Remarcabil este faptul că prin această pace Decebal este recunoscut ca rege de către romani, fiind numit Rex Amicas. Trebuie menţiont că această pace a fost semnată într-un context nefavorabil imperiului roman, confruntat cu numeroase probleme la cel moment.
Merită remarcat că istoricii vorbesc despre Decebal şi despre daci, dar nu şi despre un stat Dacia.
La pag. 40 F. Constantiniu încearcă să creioneze societatea dacă, arătând că de fapt aceasta era destul de primitivă întrucât dacii nu ajunseseră la nivelul de dezvoltare necesar pentru a construi un oraş. Nu existau oraşe în Dacia, ci doar localităţi rurale şi fortificaţii (p. 45).
Decebal profită de pacea încheiată cu romanii şi îşi consolidează armata şi, ca urmare – aşa cum scrie Dio Cassius , “sporea şi trufia lor” (p. 40).
F. Constantiniu arată că Decebal în alianţă cu burii şi sarmaţii trece în Dobrogea şi atacă armata romană condusă de Traian, la locul cunoscut acum ca Tropaeum Traiani, unde este înfrânt (p. 40 – 41).
Istoria e puţin mai complexă, faptele mai semnificative decât această prezentare extrem de sumară oferită de autor. Primul război dacic (101 – 102), fără a fi o victorie uşoară şi totală a romanilor conduşi de Traian, a însemnat de fapt înfrângerea lui Decebal. Episodul la care face referire F. Constantiniu s-a petrecut în primăvara anului 102, când dacii (şi aliaţii lor) au avut mai multe bătălii cu romanii. Au fost înfrânţi de romani atât la Nicopole cât şi la Tropaeum/Adamclisi (dar şi în alte lupte). Această ultimă bătălie a avut un rol decisiv, Decebal cerând pacea. În mod evident Decebal era un bun strateg al luptelor de gherilă, dar tot în mod evident, armata romană nu putea fi înfrântă prin astfel de tactici, fiind mult superioară, numeric, logistic şi ca pregătire. Poţi să câştigi câteva bătălii, dar nu şi războiul.
Privind retrospectiv la această perioadă, Decebal apare ca un conducător ce şi-a supraevaluat puterea, resursele şi nu a înţeles momentul conjuctural, împărat nu mai era Domiţian, un individ ce nu a luptat efectiv niciodată, ci Traian, un comandant militar renumit, iar imperiul nu mai avea alte probleme.
Al doilea război daco-roman are loc în 105-106 ca urmare a atacurilor dacilor asupra garnizoanelor romane, dar şi a altor fapte. Având în vedere că Decebal obţinuse o pace foarte favorabilă ca urmare a înfrângerii din 102, atitudinea sa şi faptele sale ne demonstrează că nu înţelegea corect realitatea.
În urma mai multor bătălii romanii asediază Sarmizegetusa cu doar două legiuni şi un detaşament (Adiutrix II şi Flavia Felix IV, detaşamentul din legiunea Ferrata VI). O legiune era formată din aprox. 6000 de luptători. Legiunea Adiutrix II după această luptă va fi cantonată în Aquincum (Budapesta) până în sec. III. (provinciile romane au ocupat si zona Panoniei, romanizând şi acolo).
Ca urmare a înfrângerii lui Decebal, Moesia Inferioară se extinde, va cuprinde şi Muntenia, estul Olteniei, sudul Moldovei şi sud-estul Transilvaniei, în timp ce noua provincie romană Dacia va cuprinde vestul Olteniei şi cea mai mare parte a Transilvaniei (nu toată), dar şi o parte a Banatului.

CINE A RĂMAS DUPĂ RETRAGERA ROMANĂ?

Evident, din războaiele dintre romani şi daci se pot desprinde numeroase şi interesante, chiar educative, concluzii. Am şti şi mai multe dacă am reuşi să găsim lucrarea lui Traian “De bello dacico”, despre care ni se tot spune că a dispărut. Romanii au păstrat însemnări despre toate nimicurile, cât costa reparaţia sandalelor unui soldat, scrisorile pe care le primea un soldat de la soţia sa, care era meniul unui soldat şi cât costa etc., dar exact lucrarea unuia dintre împăraţii romani nu s-a păstrat! Greu de crezut. Suntem ca în zicala “Şi proşti şi fără noroc”. Sunt convins că dacă statul român (bine, nu ăsta, plin de infractori şi ciumpalaci) ar face demersuri insistente, am da de această lucrare, “De bello dacico”. Sau poate sunt lucruri de care nu vrem să ştim…
Mult mai important este să înţelegem realitatea din spaţiul nord dunărean după retragera romanilor din nordul Dunării.

Ca urmare a victoriei lui Traian şi înfiinţarea provinciei Dacia, aici sunt aduşi numeroşi colonişti de pe întreg cuprinsul imperiului. Romanizarea populaţiei băştinaşe s-a realizat prin limbă. Odată cu romanizarea şi nivelul de civilizaţie a crescut, datorită introducerii administraţiei romane. Au apărut 12 oraşe înfloritoare în provincia Dacia (cum semnalează autorul la p.45).
În mod evident, ca urmare a colonizării masive, în provincia Dacia e greu de spus care era procentul dintre daci şi colonişti. Dar într-un mod şi mai evident, putem discuta de o populaţie nouă, rezultată din amestecul coloniştilor din întreg imperiul cu dacii, proces definitiv, ce a avut loc pe o perioadă lungă de timp, respectiv 165 de ani.
În mod pentru mine inexplicabil, istoricii români, dacopaţi sau nu, discută doar despre provincia Dacia, ca şi cum dacii din estul Olteniei, din Muntenia, din sud -estul Transilvaniei, din Moldova nu ar exista (Moesia Inferioară), dar şi din jurul provinciei romane, zonele neocupate de romani. Administraţie romană nu fost şi în nordul Moesiei Inferioare? Colonizare nu s-a făcut şi acolo? Este cel puţin naivă această abordare a istoriei dacilor, a transformării acestei populaţii prin romanizare, doar prin abordarea unilaterală, din perspectiva dacilor din provincia Dacia. În cazul în care dacii au reprezentat doar populaţia din zona provinciei romane Dacia, înseamnă că celelate triburi nu erau daci, iar în Muntenia (aşa cum am arătat) trăiau roxolanii. Acestă abordare – în mod obiectiv – restrânge mult aria de răspândire a dacilor. E regretabil că nu avem la dipoziţie o hartă certă din sec. I (dinainte de cucerirea romană), cu toate triburile din zonă.
În 271 (plus minus câţiva ani) are loc retragerea romană din Dacia. Această acţiune a dat loc unor speculaţii de genul “la nord de  Dunăre a rămas pustiu”, adică fostele provincii romane Dacia şi Moesia Inferioară au rămas teritorii nelocuite. O aberţie, evident. În disputa nu doar sterilă, ci şi politicianist-naţionalist-demagogică dintre istoricii români şi unguri, s-a încercat mereu acreditarea ideii exprimate mai sus. Este evident şi incontestabil faptul că armata şi administraţia romana s-au retras în totalitate la sud de Dunăre, dar asta nu înseamnă “golirea” acelor teritorii (cum se exprimă Eutropius, citat de F. Constantiniu la p. 47).
În istorie cunoaştem într-adevăr o “golire” a unui teritoriu, dar în cu totul alte condiţii. În conflictul dintre Imperiul Hasburgic şi Imperiul Otoman,”Asediul Vienei” 1683, sârbii din zona Kosovo şi o parte a Serbiei medievale temându-se de răzbunarea otomanilor migrează, se refugiată la hasburgi într-un număr impresionant, circa 500.000 de oameni (stabilindu-se pe Tisa). Ca urmare a acestei plecări masive, în această regiune s-au putut instala turcii otomani, ce în zilele nostre au determiant un război religios, războiul din Kosovo (1996 – 1999).
În cazul spaţiului nord-dunărean nu existau motive pentru care întreaga populaţie să-şi părăseacă gospodăriile ca urmare a retragerii administraţiei romane, atât din Dacia, cât şi din Moesia Inferioară. O populaţie romanizată a rămas acolo, nu doar în fosta provincie Dacia, dar şi în Muntenia, Oltenia de Est, sudul Moldovei, Dobrogea.
Un argument în favoarea existenţei unei sau unor structuri de tip statal în fosta provincie romană Dacia după retragerea din 271 o reprezintă cucerirea ei de către goţi (ramura numită “tervingi”) în 295, după înfrângerea carpilor, moment în care se stabilesc în fosta Dacie şi sunt recunoscuţi de romani ca Foederatus (opoziţia carpilor poate avea mai multe semnificaţii). Goţii rămân în acest teritoriu mult timp. Pare destul de evident că dacii liberi, după plecarea administraţiei romane, au avut posibilitatea de a se instala în fosta provincie. Acel amestec de populaţii nu putea avea decât un efect benefic, goţii reprezentând o populaţie evoluată, foarte mare, ce a influenţat civilizaţia întregii Europe. Prin urmare, spatiul la nord de Dunăre, în fosta provincie romană Dacia nu a rămas pustiu, fiind populat de mai multe triburi, goţii fiind cel mai semnificativ trib.
Efortul nostru de a găsi o origine romană precursoare a naţiunii române trebuie fundamentat pe această populaţie nord-dunăreană romanizată. În mod deosebit de clar, naţiunea română nu s-a format din această populaţie romanizată, ci din amestecul acestei populaţii cu multe alte populaţii, cea mai importană dintre acestea fiind slavii.
Mi se pare total greşit să căutăm o “puritate naţională”, să încercăm să demonstrăm că noi suntem urmaşii direcţi ai romanilor, sau reluând – cum se întâmplă acum – teza lui N. Densuşianu, după care şi romanii erau de fapt la origine daci… Aberaţiile în Istorie trebuie oprite. Prin urmare, în zona actuală a României, în antichitate au trăit mai multe populaţii, într-un amestec întins pe mai multe secole.
Am putea lua exemplul de la francezi, ce nu se consideră descendenţi din “gali”, ci din franci (triburi germanice originare din zona de est a Rinului), ce au încercat să ocupe zona de nord a Franţei şi Belgia încă din sec. III. În sec. V francii ocupau în număr mare aceste ţinuturi, dar şi părţi din Spania. Între triburile francilor se remarcă: ripuarii (“poporul râului”) şi salii.

Aşa cum am mai scris, ca urmare a romanizării la nord de Dunăre găsim acolo o populaţie mai civilizată, vorbitoare a limbii imperiului roman, cunoscută apoi mai ales sub denumirile de vlahi sau valahi.
Lipsa informaţiilor despre populaţia de la nord de Dunăre între sec. IV şi XII este reală şi F. Constantiniu o explică pe înţelesul tuturor (p. 48 – 49).




Luptator dac (statuie din timpul lui Traian, probabil) pe Arcul triumfal al împăratului Constantin, ridicat în 315 la Roma.